Confesiuni fotografice

În materie de fotografie, Bill Jay era în mod cert un connaisseur, unul dintre cei mai adevarati si mai rafinati pe care i-am întâlnit. Ca un îndragostit incurabil, a gândit, a declansat si a scris despre acest mijloc de expresie vreme de 50 de ani (peste 400 de articole si 20 de carti nu sunt putin lucru). Scrisul lui Bill Jay e încântator, chiar si atunci când este incomod si, pe alocuri, taios. Desfiinteaza cu nonsalanta retetele, presupusele „secrete ale meseriei”, fumurile cu pretentii de arta si pune mereu accent pe calea întortocheata si enervanta, singura valabila, de altfel. Într-o lume de ego-uri artistice supralicitate ce plutesc aproape de tavan prin sali de expozitii, Bill Jay sare de colo-colo cu un ac în mâna si se distreaza grozav spargându-le. E un contrapunct sanatos în istoria recenta a fotografiei; seamana un pic cu greierele Jiminy, constiinta lui Pinocchio. Cu un zâmbet generos, ne coboara pe toti pe pamânt, acolo unde ne e locul, si ne lanseaza o invitatie simpla – sa lasam ca fotografiile sa fie cele care sa vorbeasca în locul nostru. Si mai ales, sa lasam timpul sa le judece.