Jocul cu moartea

E greu să iei parte la război şi să nu omori oameni. Pe unii îi omori de departe, când tu stai în tranşee şi ei năvălesc la atac. Ocheşti unul care-ţi cade mai bine în cătarea armei. Mâna, afurisita, nu tremură. Tragi. Şi vezi cum omul în care ai tras se prăvăleşte pe brânci ori pe spate şi nu se mai ridică. Ocheşti altul. Şi aşa mai departe. Pe ăştia nu-i ştii cum arată la faţă. Nu ştii dacă sunt tineri ori bătrâni. Nu le vezi obrazul. De departe toţi soldaţii se asemuie între ei, ca două picături de apă. Aceleaşi uniforme, aceleaşi căşti, fug la fel, aleargă la fel, se târăsc pe brânci la fel. Oamenii pe care-i omori de departe nu-ţi tulbură niciodată nici gândul, nici somnul. În văpaia focului, pe front, te simţi grozav de nenorocit când tragi într-un duşman şi nu-l vezi căzând. Este ca şi cum, aflându-te la vânătoare, tragi într-un iepure, şi iepurele, în loc să se dea o dată, de două ori peste cap şi să nu se mai scoale, fuge şi se ascunde în tufiş. În război, viaţa omului e ieftina. Nu mai face doi bani. (Zaharia STANCU)