Șatra

E limpede că ne aflăm în fața unui roman care nu își propune să facă istoriografie sub acoperire, nu un roman „despre” deportarea țiganilor în Transnistria, ci despre destinul unei comunități tradiționale care cade sub tirania implacabilă a Istoriei. A unei Istorii, se-nțelege, intrate în delir. Dacă ar fi să căutăm cu tot dinadinsul și un mesaj etic în roman, acesta este anti-ideologic: iubirea (și reflexul ei inevitabil, moartea) este mai importantă chiar decât tragedia deportării. Căci șatra trăiește sub fascinația luptei din interiorul triunghiului conjungal, în condițiile asprei morale țigănești a cuplului, în timp ce evenimentele istorice – în speță războiul, cu tot cortegiul lui de nenorociri – se estompează în fundal.