Cinema

„Cele zece povestiri reiau, la diferite niveluri, metafore cinematografice cu caracter autoreferential, motivul baroc al «vietii ca vis» devenind aici sinonim cu cel al «vietii ca film» – si ca iluzie artificiala. Caci la Angelo Mitchievici filmul constituie un pseudonim al iluziei, daca nu cumva o forma postmoderna, estetica de transcendenta, iar simulacrele si artificiile aferente sunt traite la temperatura inalta a libertatii poetice. Angelo Mitchievici este o aparitie remarcabila si insolita in zona prozei noastre inca tinere, un explorator fantast de lumi enigmatice, fermecator desuete si un dreamer cu o personalitate atipica, venita «din alt film».” (Paul Cernat)