Comunism - O poveste despre cum facem să fie bine

Bini Adamczak
3
17 ratings 2 reviews
Comunismul este acea societate care pune capăt tot răului de care suferă oamenii în societatea actuală, adică în capitalism. Există multe feluri în care ne putem imagina cum ar trebui să fie această posibilă societate comunistă. Dacă prin comunism se înlătură tot răul de care suferă oamenii în capitalism, atunci cea mai bună variantă a lui ar fi cea care poate să pună capăt celor mai multe dintre rele. Exact ca atunci când încercăm să ne vindecăm de o boală. Dacă am compara capitalismul cu o boală (ceea ce el nu este, de fapt), cel mai bun medicament ar fi acel comunism care i-ar vindeca în întregime pe oameni, şi nu doar pe jumătate sau pe sfert. La urma urmei, omul e sănătos înainte să se îmbolnăvească, iar scopul medicamentului este să îl facă bine la loc, adică să îl readucă în starea în care era înainte să se îmbolnăvească. Dar lucrurile nu stau chiar așa în cazul capitalismului, pentru că oamenii sufereau deja înainte de apariţia lui, chiar dacă din cauza altor rele. De aceea, comparația nu-i tocmai perfectă. În plus, comunismul este, ce-i drept, un remediu bun, însă nu este un remediu universal, ci doar unul împotriva răului făcut de capitalism. De exemplu, dacă ai răcit și tușești, și bei un sirop de tuse, îți trece doar tusea, nu și răceala. Așadar, comunismul nu vindecă toate suferințele, ci doar pe cele cauzate de capitalism.
Genres:
84 Pages

Community Reviews:

5 star
2 (12%)
4 star
3 (18%)
3 star
7 (41%)
2 star
3 (18%)
1 star
2 (12%)

Readers also enjoyed

Other books by Bini Adamczak

Lists with this book