Podul cu trei arce

Ismail Kadare
3.86
1,581 ratings 179 reviews
„Eu, călugărul Gjon, fiul lui Gjorg Ukcama, ştiind că pre limba noastră încă nimic nu s-a scris despre podul de peste Ujana cea Rea, ba chiar continuă să se vorbească despre el vrute şi nevrute, mulţime de scorneli şi vorbe mincinoase, acum, când podul a fost deja isprăvit şi chiar stropit în trei rânduri cu sânge, la temelie şi pe culme, m-am hotărât să-i aştern cronica pe hârtie…“ În primăvara lui 1377, pe malul râului Ujana cea Rea, la debarcaderul plutaşului, un necunoscut cade scuturat de convulsii. Semn dumnezeiesc, conchide imediat unul din călătorii martori ai întâmplării. Călugărul Gjon se îndoieşte de mesajul divin, dar lucrurile sunt de-acum puse în mişcare. Contele Gjika, stăpânul locului, permite construirea unui pod de piatră, care să-i „pună căpăstru“ Ujanei. Însă apa nu pare să-şi accepte înfrângerea, iar picioarele podului, la care lucrează con­structorii ziua, se surpă noaptea. Să fie mâna celor care administrează plutele şi nu vor să-şi piardă câştigurile, sau podul are nevoie, cum spune străvechea baladă balcanică, de zidirea unui om între pietrele sale? Indiferent de răspuns, podul cu trei arce se întemeiază pe crimă. În cronica lui, călugărul Gjon Ukcama spune povestea podului, consemnând „minciuna, adică ceea ce se vede, şi adevărul, cel care nu se vede“ şi desluşind în faptele înfricoşătoare semnele funeste ale unei tragedii mult mai mari care ameninţă Bizanţul şi Balcanii.
Genres: Historical FictionFictionAlbanian LiteratureNovelsHistoricalLiterature20th CenturyLiterary FictionContemporaryFrance
192 Pages

Community Reviews:

5 star
416 (26%)
4 star
649 (41%)
3 star
403 (25%)
2 star
99 (6%)
1 star
14 (1%)

Readers also enjoyed

Other books by Ismail Kadare

Lists with this book

Maestrul şi Margareta
Parfumul
Împăratul muștelor
Raftul Denisei
235 books37 voters
Singur: viața lui Mihail Sebastian
"Tovarășa" Biografia Elenei Ceaușescu
Dragostea în vremea urii: Cronica unui sentiment. 1929-1939
Recorder - Pauza de Carte
68 books1 voters