Anthony Burgess 753,993 ratings
24,047 reviews
Alături de 1984 si Minunata lume nouă, Portocala mecanică ne oferă o viziune a alienarii omului într-un viitor postindustrial, dezvăluind granițele fragile care despart binele de rău.
Alex, personajul central al romanului, face parte dintr-o bandă care e încarnarea răului – toți sunt gata să-și descarce instinctele criminale asupra celor lipsiți de apărare.
Când, în urma unui atac, e închis și condamnat la 14 ani de închisoare, Alex acceptă să fie supus unui tratament care să extirpe răul din el. Medicamentele și imaginile pe care e obligat sa le privească își fac efectul: violența îi produce acum lui Alex o senzație puternică de greață. Eliberat de instinctele criminale, e trimis înapoi în societate, acolo unde este lipsit de orice mijloc de apărare și cade, la rândul lui, victima bestialității. „Care e, în cele din urmă, prețul plătit pentru mântuire?“, pare să se întrebe Burgess.
Succesul formidabil al romanului a fost dublat de scandalul iscat în jurul filmului lui Stanley Kubrick (1971). S-a spus chiar că scenele brutale din film au inspirat manifestări violente în Anglia, drept care filmul a fost retras din cinematografe. Portocala mecanică e însă nu o pledoarie pentru, ci un vaccin contra violenței. Ironic sau nu, în mintea lui Alex răsuna mereu Simfonia a IX–a a lui Beethoven.
"Nu cunosc nici un alt scriitor care să fi reconstruit limbajul așa cum o face Anthony Burgess in Portocala mecanică. Faptul că este și o carte cu foarte mult umor nu poate rămâne neobservat." William S. Burroughs
"Romanul lui Anthony Burgess degajă o energie uluitoare. Deși conceput ca o fantezie plasată într-un viitor orwellian, Portocala mecanică îi dă cititorului senzația că este mai mult decât pură ficțiune." The New York Times
Genres:
ClassicsFictionScience FictionDystopiaHorrorLiteratureNovelsBanned BooksCrimeModern Classics
204 Pages